Cu ce se „mananca” astrologia

cu-ce-se-papa-astrologiaTot mai des sunt intrebata de prietenii mei non-astrologi, carcotasi sau  dimpotriva simpatizanti ai astrologiei, daca pe bune „cred in astrologie”, s-apoi cu ce „se mananca” si cum functioneaza ea. Acest material este dedicat lor dar si celor care acum fac primii pasi pe taramul acestui interesant si controversat domeniu al cunoasterii.

In primul rand, va spun ca nu am nevoie sa „cred” in astrologie, ci doar sa ma conving ca functioneaza. Si m-am convins, fiindca altfel nu mi-as dedica timp si energie acestui domeniu. Astrologia nu este o religie! Pentru mine, este ca si cum m-ai intreba: „crezi sau nu in matematica?” 🙂

In al doilea rand, cand vorbesc despre astrologie, nu ma refer la horoscoapele comerciale pe care le gasim pretutindeni. Acestea sunt doar interfata populara, comerciala, distractiva a astrologiei si s-au mentinut astfel de-a lungul timpului datorita faptului ca exista interes si deci cerere pentru ele – ceea ce este O.K. pentru ca astfel mare public intra in contact cu astrologia. Si in timp ce unii raman la impresia gresita ca asta e tot ceea ce este „de capul astrologiei”, altii sunt curiosi sa cerceteze mai in profunzime. In prima faza acestia ajung la „horoscopul personalizat”, bazat pe propria lor harta natala, creat „dupa chipul si asemanarea lor”, iar incetul cu incetul intra in contact cu stiinta din spatele „produsului”, care e fascinanta! 😀

Nu trebuie sa ma credeti pe cuvant (nici nu este sanatos sa o faceti), ci va invit sa studiati singuri si sa trageti propriile voastre concluzii.

.

Ce este astrologia? Ce face astrologul?

In Codul etic al astrologului[1] (da, exista asa ceva! :)), conceput impreuna cu colegii mei din Asociatia Astrologilor din Romania (AAR), am raspuns la cele doua intrebari in felul urmator:

I. Astrologia
1. Disciplina cu adanci radacini in istoria culturala a omenirii, astrologia este un sistem de traditii si concepte bazat pe ideea existentei unor conexiuni intre dinamica corpurilor ceresti si caracteristicile vietuitoarelor sau fenomenelor terestre.
2. Astrologia opereaza cu notiuni de astronomie si matematica, cu arhetipuri mitologice si exprimari simbolice.
3. Astrologia este un domeniu de cunoastere care isi exprima concluziile analizelor in termeni de inclinatii, tendinte si potentialitati.

II. Astrologul
4. Astrologul este practicianul care intocmeste horoscopul (harta pozitiilor planetare calculata pentru un loc si moment precis) unui anumit eveniment, cum ar fi nasterea unei persoane sau alt fapt remarcabil, si interpreteaza semnificatia plasamentelor astrale pentru a intelege mai bine persoana sau faptele analizate si a determina evolutia ulterioara probabila (…).

Asadar, astrologul se foloseste de matematica si de astronomie pentru a alcatui un fundament rational al studiului. El nu „ghiceste” nimic, ci interpreteaza ceea ce vede, in limita propriilor cunostinte si capacitati.

[Apropo de „a interpreta ceea ce se vede”, ma intreba cineva, pe un ton ironic, daca nu ma doare gatul privind stelele… Carcotasilor si dezinformatilor le transmit ca nu, astrologii nu stau p-afara in conditii vitrege holbandu-se la stele, ci inauntru, intr-un birou confortabil, fiindca dispun de soft-uri specializate care le arata cum sta treaba pe cer in orice moment doresc. Si conduc masini, ca toti oamenii, nu maturi. Insa, se mai intampla sa aiba timp si placere sa priveasca noaptea stelele sau sa conduca, din cand in cand, cateo matura, just for fun 😉 ]

Adrian Mindruta-Tanasescu, profesor la Scoala de Astrologie Fidelia, afirma ca „(…) astrologul este un om care poate oferi (siesi sau altora) perspective si solutii practice bazate pe interpretarea astrologica a astrogramei.”[2]

Cu toate acestea, astrologia si astrologul nu trebuie privite ca „masinarii generatoare de raspunsuri si solutii”! De fapt, solutiile cu care noi insine venim si perspectivele noi pe care le dobandim sunt consecinta celui mai important efect pe care il are cunoasterea astrologica: cresterea constiintei de sine. De aici nu poate rezulta altceva decat imbunatatirea calitatii vietii noastre.

.Cu ce opereaza astrologia?

Elementele de baza cu care astrologul opereaza sunt zodiile, planetele si casele – ele reprezinta „ce, cum, unde?”-ul astrologiei.

  • Zodiile

In astrologie, termenul de „zodii” desemneaza cele 12 semne zodiacale: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioara, Balanta, Scorpion, Sagetator, Capricorn, Varsator, Pesti.

Ele nu trebuiesc confundate cu constelatiile zodiacale din astronomie, de la care isi trag numele. Constelatiile zodiacale sunt grupari de stele, deci segmente de spatiu (de pe cer), in timp ce semnele zodiacale sunt segmente de timp (raportate la miscarea Pamantului in jurul Soarelui, care genereaza anotimpurile. De aceea spunem despre cei nascuti aprox. in intervalul 21 martie – 20 aprilie ca sunt „nativi Berbec”). Desi au aceleasi denumiri, ele reprezinta lucruri diferite.

Pentru astronomi acestea reprezinta grupuri de stele, in timp ce pentru astrologi ele desemneaza stadii ale naturii, fiecare cu caracteristici proprii (anotimpurile), si mai mult, ele reprezinta simboluri arhetipale. Asadar, pentru astrolog, mai important decat ce sunt zodiile este ce simbolizeaza ele.

Cercul zodiacal este un sistem unitar, coerent, ordonat, atotcuprinzator. Procesele pe care zodiile le reprezinta pot fi regasite oriunde, atat in exteriorul cat si in interiorul nostru. Trebuie doar sa le recunoastem si sa le spunem pe nume, iar un astrolog poate face asta.

De exemplu, astrologul recunoaste in orice nou inceput o manifestare a semnului Berbec si in orice sfarsit o manifestare proprie semnului Pesti. Acest lucru poate capata sens daca faceti cateva conexiuni logice: prima zodie este Berbecul, care desemneaza inceputul primaverii si primul stadiu al naturii, iar ultima este zodia Pesti, care desemneaza sfarsitul iernii si ultimul stadiu al naturii.

Pentru a intelege zodiile, trebuie sa apelati la gandirea simbolica si la arhetipuri.

  • Planetele

In astrologie folosim termenul de „planete” pentru a desemna nu numai planetele sistemului nostru solar – Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun – ci si Soarele, Luna si Pluton.

Astronomic, Soarele este o stea, Luna este satelitul natural al Pamantului, iar Pluton nu este considerat planeta. Dar, la fel ca si in cazul zodiilor, interesul astrologului cade pe ceea ce simbolizeaza ele si mai putin pe caracteristicile lor fizice.

Cu toate acestea, probabil va intrebati „cum” reusesc totusi plantele sa ne influenteze? Mecanismul de functionare al astrologiei este inca incert, insa cert este ca el functioneaza! Acesta este un fapt dovedit de cercetarile statistice care s-au realizat pe parcursul timpului, in special de catre astronomul (!) francez Michel Gauquelin. Revenind la „cum”, exista cateva teorii…

Una dintre acestea se bazeaza pe faptul ca toate planetele emit radiatii electromagnetice care ne influenteaza. Aceasta este adevarat insa nu suficient. Asadar, o alta teorie se bazeaza pe descoperirile fizicii moderne care practic demonstreaza, daca mai era nevoie, una dintre Legile Universale (= principii care se regasesc in mai toate filosofiile, esente ale intelepciunii): „Ceea ce este sus este si ceea ce este jos, Ceea ce este jos este si ceea ce este sus.[3]

Microcosmosul contine toate elementele esentiale ale macrocosmosului. Totusi, vreau sa subliniez ca fiecare parte contine intregul, dar nu la nivel manifest, ci, mai degraba, la nivelul procesului.(…) Pluto nu este continut in noi in sensul in care Pluto, fizic vorbind, e prea mare pentru a fi cuprins in corpul nostru fizic. Ci in sensul ca si noi ne supunem acelorasi procese carora li se supune si Pluto. Literalmente. Deci Pluto este literalmente continut si in voi, si in mine, dar la nivelul procesului, nu la nivel manifest – explica dr. fiz. William Keepin[4]

In astronomie, planetele sunt tratate practic ca fiind „bolovani” pe cer. In astrologie, insa, fiecare planeta isi gaseste ecou in interiorul nostru. Astfel, cand un astrolog se refera, spre exemplu, la „Mercur” intr-o harta natala, el face referire la capacitatile individului de a realiza conexiuni mentale; cand se refera la „Venus” face apel la capacitatea respectivului de a stabili relatii personale, s.a.m.d.

Asadar, observati ca intre astronomie si astrologie exista o diferenta majora de abordare ale acelorasi elemente!

  • Casele

In astrologie, termenul de „case” se refera la 12 sectoare, diviziuni ale cercului zodiacal, calculate pe baza coordonatelor geografice ale locului in care ne-am nascut. In astronomie nu exista un astfel de termen, acesta fiind specific astrologiei.

Casele reprezinta domenii foarte concrete ale vietii terestre, cum ar fi spre exemplu sectorul finantelor (reprezentat de Casa a II-a) sau sectorul parteneriatelor (reprezentat de Casa a VII-a). Intr-o harta natala, ele practic ne prezinta acelasi individ in diverse ipostaze (acasa, la serviciu, intre prieteni, s.a.m.d.).

  • Harta natala

Pe baza datei, a orei si a locului in care ne-am nascut se calculeaza si se deseneaza harta natala (sau astrograma, tema natala, harta cerului, etc.)

Graficul obtinut ne prezinta pozitiile planetelor in zodii si case plus relatiile care se stabilesc intre ele (denumite in astrologie „aspecte”) la momentul si din locul studiat. Practic, o harta a cerului aduce laolalta zodiile, planetele si casele intr-o combinatie unica!

 

harta

Nota: Aceasta harta a fost generata cu programul de astrologie Halloran. Observati cercul zodiacal care delimiteaza graficul; planetele sunt simbolizate de hieroglifele de pe exteriorul graficului; casele sunt numerotate de la 1 la 12 pe exterior si delimitate de acele linii care ies in exterior, denumite „cuspide”; pe interior liniile reprezinta aspectele dintre planete.

Aceasta combinatie, insa, nu trebuie privita ca un „cocktail”. Fiecare element are rolul sau bine stabilit in harta.

Astfel, intr-o harta natala planetele indica CE anume cercetam la persoana in cauza (modul de comunicare – Mercur, modul in care relationeaza – Venus, etc.), zodiile ne spun CUM se manifesta elementul cercetat (planeta) si de ce o face astfel, iar casele ne indica UNDE, in ce domeniu concret se manifesta acel element. Aspectele sunt relatiile care se formeaza intre elementele temei si ne arata cat de usor (aspecte armonioase) sau de dificil (aspecte tensionate) lucreaza impreuna acele elemente.

Asa cum fiecare om este unic, la fel, fiecare harta natala este unica si perfecta pentru posesorul ei. Nu exista harti rele sau bune, ci doar harti perfecte. Iar individul este singurul responsabil pentru modul in care intrupeaza propria harta natala.

*

Acestea fiind spuse, incurajez pe cei care doresc sa se cunoasca mai bine pe sine si lumea in care traiesc si rezoneaza cu astrologia, sa mearga mai departe cu studiul fiindca nu vor regreta. Recomand in acest sens o carte pe care o pretuiesc foarte mult: „ABC-ul astrologiei” scrisa de Steven Forrest (si publicata la noi de editura Teora) sau chiar sa se inscrie la cursuri de astrologie.

Succes! 🙂


[1] Codul etic al astrologului poate fi citit integral pe site-ul oficial al AAR: http://aar.org.ro/ro-codul-etic-al-astrologului.php

[2] Fragment din cursurile de astrologie Fidelia, nivel N1 (incepatori).

[3] Puteti citi (despre) aceste legi ale Universului, aici: http://www.scoaladeastrologie.ro/lectii-gratuite.php?lectia=legile-universale

[4] Fragmentul este extras din articolul „Astrologia si fizica moderna”, o traducere realizata de Mihaela Dicu dupa materialul „INTEGRAREA STIINTELOR SACRE SI SECULARE” de dr.fiz.William Keepin. Recomand cu caldura lecturarea acestui material: http://www.astrele.ro/2003/11/15/astrologia-si-fizica-moderna/

Share

Lasă un răspuns