Noi în anul 2000

De-aș fi fost Atlas și-ar fi trebuit să susțin Pământul, m-aș fi simțit ușurată! Mă vedeam nevoită să decid ce fac cu viața mea, ce fac! Să urmez un profil uman sau un profil real la colegiu, aceasta era întrebarea! Aveam 14 ani. Mintea îmi funcționa egal și pentru uman și pentru real, dar mie îmi plăceau mai mult literele decât cifrele… Secția de mate-info era însă proaspăt înființată și se prezenta foarte atractiv. Unde mai pui că 2000 era Anul Internațional al Matematicii1… Așa c-am urmat tradiția de familie (părinți matematicieni) și îndemnul unor prieteni cu mai multă experiență de viață decât mine, și m-am dus acolo. Toate bune și utile, dar de atunci tema Fă ce trebuie acum, și apoi faci ce vrei! m-a bântuit periodic…

Tu ce trăiai? Nu, nu la 14 ani, ci în 2000. Unde erai? Vreau să cred că erai în stradă, fluturând drapelul… Generația de Aur a fotbalului românesc debuta la Campionatul European de Fotbal, ultimul turneu în care Hagi și Popescu au condus echipa. I-am bătut pe englezi cu 3 la 2 și ne-am calificat în sferturi, mai știi? ”Trei iezi cucuieți, le-am dat … la englezi!”. Ce mândri eram! A fost ultimul meci pe care l-am trăit și eu cu adevărat… Sau poate că erai în stradă dintr-un motiv nefericit – în luna mai avusese loc cel mai mare scandal financiar de până atunci, declanșat de prăbușirea Fondului Național de Investiții. Strigătele de protest ale păgubiților FNI se amestecau cu cele ale angajaților la stat ce cădeau în șomaj pe capete. Nu era zi să nu iasă lume în stradă…

Hai, amintește-ți, ce trăiri aveai, ce-ți promiteai, ce hotărâri luai în primăvara lui 2000? Că ce ai votat în toamnă… m-a-ngrozit! Vorbim de anul în care se pierduse Cheia și Vadim Tudor a ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale. Candida împotriva lui Iliescu, promițând să conducă țara cu mitraliera, mai știi? Și ajunsese acolo prin votul tinerei, scârbitei și furioasei generații de alegători. ”L-am votat că e diliu”2, explica un tânăr… Să nu-ți vină a crede! Occidentul se temea că vom avea ”un preşedinte cu o retorică extremistă, xenofobă şi antisemită”3. În final, ai optat pentru Iliescu doar ca să nu iasă Vadim… Ce situație! La case mai mari, americanii au votat (și) atunci pentru un președinte republican (dincolo, Putin ajungea pentru prima dată președinte).

…Băi, ce an!

Dar nu despre fotbal și politică țin eu să vorbim, ci despre tine și despre mine, despre ce am trăit noi din 2000 încoace (ba chiar din ’99, dacă mă gândesc bine). De ce-ar fi important? (…)

Te invit să citești continuarea articolului meu în ediția de noiembrie a revistei ”Astrele”, la http://www.astrele.ro/2016/11/23/noi-in-anul-2000/

Share

Lasă un răspuns