Peștișoarelor mele…

Mă pomenesc făcând ce n-am făcut demult, și anume să-mi scald ochii în horoscopul comercial al unei reviste pentru femei. Balanțelor li se conturează un weekend de pomină în compania unui amic Pești. Mă las mai departe condusă de mirajul predicției, ca un neinițiat în tainele astrologiei, și mă întreb cine o fi Peștele? Încep să jubilez gândindu-mă la… un banc! Nu la un singur pește, ci la un întreg banc de pești. Nici nu realizasem până acum că există atâția Pești în viața mea! Sunt înconjurată de Apă! Mai precis, de peștoaice. Și nu orice soi de peștoaice, ci dintr-acela protejat de lege datorită frumuseții genelor sale greu de reprodus. În fine, providența m-a binecuvântat cu prietene pe care le pot admira!

Foto: Roxana Pavel & Diana Spinean

Foto: Roxana Pavel & Diana Spinean

La prima vedere, fiindcă uzuala compatibilitate solară nu-mi spune nimic, motivez prezența lor în viața mea cu alte elemente astrologice, din hărțile noastre, care leagă o strânsă prietenie. Aș putea să mă opresc aici, dar gândul că tocmai cel mai de seamă element, Soarele lor din Pești, rămâne o necunoscută pentru luminătorii mei din Balanță, nu-mi dă pace! La nivel elementar, o relație de durată se reflectă în sinastrie prin faptul că măcar doi din cei patru luminători ai nativilor comunică. Fie și într-un mod disonant, dar ei ar trebui să se afle totuși în zodii între care există un aspect major [1]!

Ei bine, Balanța și Peștii sunt într-o relație astrologică de indiferență, neexistând vreun aspect major care să le unească – se spune despre ele că sunt inconjuncte sau că nu se văd [2]. Una este masculină și diurnă, parte a triplicității de Aer (Balanța), iar cealaltă e feminină și nocturnă, parte a triplicității de Apă (Peștii). Sunt două necunoscute! Dar cum pot două necunoscute să sudeze o relație trainică în viața reală? Să se datoreze faptului că amândouă sunt stăpânite de benefice, una de Venus și alta, tradițional, de Jupiter? Sau că Venus este exaltată în Pești? Pură teorie.

Ipoteza mea este că, în practică, ar trebui să apară un aspect major între cei doi dispozitori solari, Venus din harta Balanței și Jupiter din harta Peștelui. Investighez, observ că presupunerea mea se verifică în practică (cel puțin în cazul prieteniilor mele), dar să fie asta suficient? Mă hotărâsc să scotocesc după instrumente mai sofisticate de astrologie relațională și, cum clasicii au di tăte, găsesc explicația cât ai zice… pește!

Tradiția astrologică menționează relații în zodiac [3] care nu sunt evidente. Acestea pot conecta semne care nu au aparent nimic în comun sau le pot tempera pe cele aflate în conflict. Una dintre aceste relații poartă denumirea de antiscia.

Antiscia se referă la zodiile situate la distanțe egale față de axa solstițiilor 0 grade Rac – 0 grade Capricorn (inclusiv). Se mai numesc și ”zodii de aceeași putere” sau ”zodii de lumină egală” pentru că în perioadele care le corespund, Soarele petrece același număr de ore deasupra orizontului.

Observăm că antiscia pune în legătură zodii disjuncte, cum sunt Berbecul și Fecioara, Gemenii și Racul, Peștii și Balanța, Săgetătorul și Capricornul. De asemenea, atenuează cuadratura Scorpion-Vărsător și Taur-Leu.

Pare a descrie o relație în oglindă – o planetă aflată, să zicem, la 20 grade în Balanță va fi în relație de antiscia cu una aflată la 10 grade în Pești, fie că vorbim despre o hartă natală sau de o sinastrie. Se spune că această legătură ar avea puterea unui sextil, al unui trigon sau chiar a unei conjuncții!

[…]


Fragment din articolul „Zodii de putere egală”, scris pentru revista AstroText. Citește-l integral aici: http://www.astrotext.ro/2015/10/zodii-de-putere-egala/

Share

Lasă un răspuns