Poezii dragi (personal)

Sunt cateva poezii care imi ating sufletul… Unele dintre ele sunt scrise de mine in perioada liceului, altele de tatal meu (in perioada liceului lui). Tatal meu e intr-adevar un talent, eu doar… ma joc de-a poezia 🙂

*

„Trecator”

Am aparut aici, in mijlocul tuturor
Ca roua pe iarba,
Nimeni nu a vazut cand sau cum
Doar m-au gasit aici si m-au primit.
Nimeni nu a intrebat de ce am venit,
Era pur si simplu normal
Sa apara roua in fiecare dimineata.
Sunt altfel de fiecare data
La fel cum zorii sunt altfel in fiecare zi
Dar am ramas aceeasi…
De ce nu ma intreaba nimeni cine sunt?

Am trecut ca vantul pe langa voi.
O adiere scurta si nimeni nu e curios
De unde vin?
Unde ma duc?
Asa e la noi vremea,
E ceva obisnuit sa bata vantul.
Uneori sunt o briza usoara,
Ca un zambet al sufletului
Sau sunt furtuna
Cu ciuda rastorn tot
Si las in urma noroi,
Iar voi nu ma intrebati de ce sunt asa,
Va e totuna de rad sau plang?

Am disparut din fata voastra ca un apus
Si m-ati privit cu totii cum ma duc.
Nimic neobisnuit, asa e dintotdeauna
Dupa o zi, urmeaza un apus.
Deodata e liniste si pace.
Nu ma vedeti, nu va aud…
Doar picuri de roua fug grabiti pe langa mine,
Si in jur mii de sori apun.

(Diana Spinean)

*

„Actorul”

In ropot ca ploaia aplauze vin
si flori
o multime imi cad din senin.
Si-mbatat de dulci fiori
ma inclin acelor care-s
oameni buni, m-au inteles.
Dar vad si fete serioase…
Sunt cei atinsi, de buna-seama,
Panditi de fete curioase
si le e teama…

Cine mi-a inteles filozofia,
se va indrepta. Poate.

Acum merg singur prin noapte
acasa, m-asteapta sotia.

Timpul trece tacut
si multi vor uita ce-au vazut;
vor fi iar in negrul trecut.
Iar eu incep cu tainice soapte
povestea de la inceput
dar, totul se pierde in noapte…

(Firicel Ciarnau)

*

„Ganduri in vant”

Ploua si totul e altfel in ploaie
Lumea pare mai gri,
Plopii sunt negre stafii
Si totul e atat de inchis la culoare.

Pe strada sunt gropi,
In suflet sunt gropi ce nu mai pot fi astupate
Si bate vantul si imprastie ganduri
Ce nu mai pot fi adunate.

Cladiri sinistre, zambete triste
Totul vibreaza in gri si e inchis la culoare
Caci ploua, stropii ii aud cazand,
Se preling pana-n gand si ma doare.

(Diana Spinean trista 😛 )

*

„Judecata”

As vrea sa-ncerc sa descifrez cuvantul
Ce vrea sa spuna in gemete vantul,
Sa-mbratisez ratacitoarea umbra
Ce mangaie o fata-atat de sumbra.

Eu as fi vrut sa merg numai o data
La sfanta si temuta judecata,
Sa fiu un martor fara de cuvinte
La tot ce trebuie a tine minte.

Sa fiu si eu printre acei cu care
Viata a avut o indurare,
Fiindu-i mila, tragandu-i inapoi,
Fara sa-i vanda vietii de apoi.

Si-apoi sa zic ca nu e judecata
Mai mare si mai cruda si mai dreapta,
Decat acea pe care constiinta
Ti-o face cand iti macina fiinta.

Si-apoi sa fiu iar umbra, sa fiu iar vant,
Lumea-ntreaga descifrand al meu cuvant
Si vrand sa-mbratiseze a mea umbra,
Sa rad, sa plang de-o lume-atat de sumbra.

(Firicel Ciarnau)

*

„Un apus in doi”

Priveste norii cum se duc
Se imbulzesc si se ascund
in ganduri, fapte…

Priveste-un soare apunand
Cu rosu-galben suspinand
Ne ineaca-n soapte.

Si eu tacand,
Si tu razand
De ganduri, soapte atarnand
Ne pierdem in noapte.

(Diana Spinean)

*

„Apus in camp”

Campu-i pustiu, doar macii
sangereaza-n bataia vantului.
Totul e gol si e rosu,
Rosu cu verde si verde cu rosu.
E cald si soarele-mi tulbura mintea,
iar vantul adie si-mi sfasie inima.
Si-mi mut privirea spre cer, tot mai sus
Cat e de rosu! Vesteste apus,
iar campul e totul, si jos si sus
se scutura macii cu jale si plans.

(Diana Spinean)

 

Share

Comments are closed.