Prietenei mele…

Se spune că ești pâinea lui Dumnezeu. Prea bună ca să nu fii mâncată de vie! Îți servești aproapele cu cele mai savuroase bucăți din tine. Îți cere un deget, îi dai amândouă mâinile. Observă paiul din ochiul tău și tu ți-l scoți pe dată, cu tot cu organ.  Îți dă o palmă și tu-i întorci și celălalt obraz, deja brăzdat de degetele tale. Ești cel mai fraged aluat și cel mai înverșunat brutar. Dai cu tine de pământ și dincolo de el… Pâinea lui Dumnezeu, tu vezi că te coci în iad?

Zău că nu te-aș îndemna vreodată să-ți iubești aproapele ca pe tine însăți decât dacă acesta ar avea vreo fantezie masochistă!

Iartă-mă. Vroiam să-ți spun că mi-aș dori să te iubești la fel de mult pe cât îți iubești aproapele. E vital s-o faci. În ritmul în care te consumi acum, vei rămâne curând fără ingrediente…

Cea mai însorită zi din relația noastră va fi ziua în care ne vom așeza împreună la masă și îmi vei mărturisi că te-ai îndrăgostit lulea de tine însăți. Hrănește-ne cu asta, te rog!

Share

Comments are closed.