Marin Sorescu

Pur şi simplu îl ador pe Marin Sorescu! Mă face să plâng cu „râsuri” de crocodil!  🙂

Vânat

Mi-am adus în atelier stejarul falnic
Şi l-am spânzurat de un cui
Cu coroana în jos.
Cerul l-am legat cu un nor
În dreptul ferestrei.
Sub el, orizontal –
Am aşezat câmpia.
De la ciocârlii şi prepeliţe
Am păstrat numai câte-o aripă,
Celeilalte dându-i drumul să zboare.
Locurile rămase libere pe pereţi
Le-am umplut cu sentimente,
Împuşcate de mine în decursul anilor,
Cu bătăi de inima.
Acolo unde nu se vede nimic e dragostea –
Un sentiment mai abstract.
În mijlocul atelierului am înălţat un munte
De lemn.
Problema care se pune acuma
E ca pe toate aceste mortăciuni
Să le fac sa zâmbească.

*

Muntele

Ţin locul unei pietre din pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regretabilă confuzie.

Au trecut peste mine
Maşini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Şi tot felul de picioare.

Am simţit soarele până la osii,
Şi luna
Pe la miezul nopţii.Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Şi importante
Am făcut bătături.

Şi cu toate că-mi suport
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit,
Câteodată mă pomenesc urlând:

Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor!

Share

Lasă un răspuns