Simteam sa va povestesc despre o traire recenta, foarte valoroasa pentru mine, si careia reusisem sa-i dau o forma in mintea mea. Dar, cand s-o imbrac in cuvinte, ia-le de unde nu-s! Le-am uitat. M-au uitat. M-am uitat… ca o fiinta rumegatoare la un obiect nou cu balamale. S-atunci, fac ce fac de mult, si anume deschid o carte la intamplare, in loc de tarot, pentru indrumare. Se nimereste sa fie ”Alchimia liberului arbitru”, de Alexandru Toma. Si, de la tampla, degetul aratator imi cade si mi se izbeste de-o propozitie:
Până și geniile pot fi prost înțelese în meșteșugul tăcerii.
(Tăcerea ca vorbire, pag. 35)
Ok… 😀
