Ca la douăjdoi…

22, zodiile și planetele. 22, capitolele Revelației lui Ioan. 22, literele alfabetului kabalistic. 22, arcanele majore ale Tarotului. Iată, 22 de simboluri în mâinile jucăușe ale Universului! Între ele, Jupiter și Uranus la gradul 22 Taur. Nimic profetic, doar asocieri mai mult sau mai puțin libere. Mă gândesc că, până în douăzeci și… unu aprilie, deci până la întâlnirea abracadabrantă a acestor doi zei ai Cerului întrupați în (mino)Taur, multe se pot întâmpla în labirintul vieții noastre. Și n-aș amâna nici o clipă șansa de a o lua de la capăt, precum Soarele. Chiar aici, în capul zodiacului, exaltarea solară întrece orice limită și trezește (dacă o lăsăm) voința de A FI, nu doar de a supraviețui; trezește bucuria autentică de a fi.  Bucuria că sunt, că ești, că este… această revistă, Astrele, care împlinește azi 22 de ani. Ani mulți, cu multă Viață în ei, vă doresc, tuturor!

(Gândul lunii, scris pentru ediția din martie a revistei Astrele)

Share

Lasă un răspuns