Retezatul Mic (2010)

cu rucsacul in spate

Asa cum am promis, revin cu episodul 2 si anume a II-a drumetie importanta pe Retezat.

O prietena m-a intrebat, dupa ce a citit postarea despre prima drumetie pe munte, de ce nu am scris lucrurile astea pana acum? Ei bine, fiindca nu sunt un veritabil om al muntelui si mi-am zis ca ceea ce as sti eu sa prezint nu cantareste prea mult… N-am limbajul format, nu stiu detalii tehnice, cu geografia stau cam prost (dar daca am harta sunt cat de cat safe), deci cu ce-as putea fi de folos, in afara de a-i face pe profesionisti sa rada in hohote? Insa mi-am amintit cum cautam eu povestiri pe net despre traseele care ma interesau si cat de mult conta orice informatie obtinuta, pentru a-mi face o idee despre ce ma asteapta si atunci m-am pus pe scris. Evident, descrierile sunt subiective, fiecare poate trai o experienta diferita in acelasi loc, dar oricum n-am sa las detaliile si amintirile astea sa se piarda (simt ca unele detalii incep sa se cam estompeze deja!), mai bine le scriu aici pentru oricine are dorinta sau nevoia de a le citi. Daca aveti nevoie de detalii mai specifice despre vreun traseu pe care l-am facut, nu ezitati sa-mi scrieti si am sa incerc sa va ajut cu informatii atat cat pot.

Incepand cu 2009, am vizitat Retezatul mai des, insa doar in drumetii scurte de o zi, iar episodul de acum se intinde pe cateva zile. Am facut din nou un filmulet, imediat ce m-a intors de pe munte, iar link-ul spre el il gasiti la finalul postarii. Pana una-alta sper sa aveti ragazul de a citi povestea care il insoteste, pana la capat 🙂

Asadar, vorbim despre aceeasi trupa de trei marmote: Alex, Paul si cu mine. Cand? 14-17 septembrie 2010. Destinatia? Retezatul Mic.

Fiindca „atacasem” deja muntele de cateva ori dinspre Nord (adica dinspre Simeria), ne-am spus ca trebuie sa-l atacam si din Sud (dinspre Petrosani), unde am inteles ca vom aborda un altfel de teren, usor diferit de cel cu care ne obisnuisem, numit Retezatul Mic.

Intre timp, ne cumparaseram corturi ca lumea, „de firma” (incepeam sa ne familiarizam si cu producatorii de echipament montan :D), rucsaci rezistenti, bocanci mai zdraveni, primus si alte ustensile necesare, mai ales dintre cele a caror lipsa data trecuta ne-a marcat, ca sa zic asa. Tot intre timp, eu citisem pe nerasuflate un ghid de supravietuire si in plus eram lipita de tv la toate emisiunile lui Bear Grylls de pe Discovery. Baietii faceau uneori misto de toata aceasta sete de cunoastere montana care a pus stapanire pe mine, insa teoretic eram cea mai instruita dintre ei… 😀 Teoretic, stiam inclusiv sa ma apar de urs si inca sper ca proba practica nu o voi da niciodata!

Pornim cu masina din Simeria spre Petrosani, taica-meu conducea, urmand ca la plecare o alta masina (cea a mamei lui Alex) sa ne astepte in alta parte. Ideea era sa nu mai depindem de o masina lasata undeva, ca sa fim obligati sa ne intoarcem acolo, ci sa putem veni pe-o parte si sa ne intoarcem pe alta. Adica, urma sa urcam dinspre Campu lui Neag (Petrosani) si sa ne intoarcem pe la barajul Gura Apei (Hateg). In felul asta reuseam sa acoperim zona Retezatul mic. Hmmm, tentant traseu si frumos pentru 5 zile… daca am fi reusit sa-l ducem la bun sfarsit! Iata cum l-am redus la 4 zile:
Continue reading →

Share

Prima drumetie in Retezat (2009)

Dragii mei,

Nu demult am prins gustul drumetiilor pe munte… Intotdeauna mi-a placut sa colind aiurea prin natura, insa pana in 2009 nu m-am dus niciodata mai multe zile pe munte cu cortul in spate si tot bagajul dupa mine. Stiti cum se spune, prima experienta nu o uiti niciodata, si asa este: drumetia din 2009 este una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am.

In perioada 30 iulie – 1 august 2009 am realizat prima drumetie „serioasa” pe Retezat impreuna cu sotul meu Paul si prietenul nostru Alex. Alti amici nu s-au incumetat sa vina cu noi cand au aflat ca nu pot ajunge cu masina pana la destinatie ci trebuie sa parcurga cativa km buni pe jos : )) Asta este, fiecare cu placerile si inclinatiile sale interioare. Destinatia noastra? Inima Retezatului: lacul Bucura.

Asadar, de la birou m-am trezit in varful muntelui! Conditie fizica slaba (cel putin eu, ca baietii erau in forma), experienta pe munte zero, echipament slabut… dar noroc cat incape! Am prins o vreme superba, starea noastra de spirit era mai mult decat extraordinara si ne-am descurcat minunat pentru niste incepatori. Am strabatut multi km pe jos si am facut urcusuri spectaculoase, iar celor cu care ne-am intalnit pe traseu nu le-a venit sa creada ca suntem pentru prima data pe munte. Eu nu stiu de unde am prins atat de multa putere, nu ma simteam obosita deloc, imi venea sa merg, sa merg si sa tot merg…. Cred ca adrenalina imi invadase toate celulele. Ceea ce m-a impresionat incredibil este ca am descoperit ca muntele are un efect terapeutic asupra mea si cred asupra oricaror minti agitate. Nu aveam timp sa ma gandesc la ce a fost si ce va fi, la probleme sau la orice alte chestii cu care imi ocup frecvent creierii ci pur si simplu traiam in prezent, atenta fiind unde imi pun piciorul si pe ce imi sprijin mana! Asta e cel mai bun lucru care m-a invatat muntele: sa traiesc in prezent.

Fiindca am pus foarte putin text in filmulet (vezi la finalul postarii), m-am gandit sa va povestesc cum a fost, atat cat imi amintesc si consider ca ar fi important de stiut, mai ales pentru cei care vor sa ne calce pe urme.

Traseul nostru a fost urmatorul (la sfarsitul filmuletului aveti harta marcata pe unde am fost):
Continue reading →

Share