
Cu câtă bucurie, da’ cu ce entuziasm am acceptat invitația Mihaelei Dicu – mentorul meu în astrologie tradițională – să predau în cadrul cursului său de tehnici predictive din 20 și 27 martie! Mihaela știe că, de câțiva ani buni, cercetez Profecțiile, în special metoda lui Vettius Valens (sec. II e.n.), care e cumva aparte, dar dacă nu m-ar fi mobilizat cu acestă invitație de a preda, care mă onorează peste măsură, precis mai treceau câțiva ani buni până ieșeam eu din scorbură Așadar, treaba mea va fi să vă învăț să profectați ca niște profesioniști, iar Mihaela vă va învăța o mulțime de alte tehnici predictive utile și deosebit de interesante – care sunt acestea, ne va spune ea cât de curând.
Cursul se ține online, pe Zoom, în două sâmbete succesive, în zilele de 20 și 27 martie 2021, în intervalul orar 10:30 – 15:30, și este urmat de două ateliere practice, în 23 martie și 30 martie, de la 19:30 la 21:30.
Cursul se adresează în primul rând celor ce au parcurs modulele anterioare (I și II) ale cursului ei de astrologie tradițională, dar are și valoare de sine stătătoare, deci poate fi urmat de oricine dorește să aprofundeze tehnicile predictive tradiționale. Este potrivit inclusiv pentru astrologii de nivel intermediar și avansat, care au practicat astrologia modernă și doresc să deprindă procedee de lucru din astrologia tradițională.
Fiți pe fază, revenim cu detalii despre cuprins, taxă și posibilități de înscriere!