Locuiesc într-un orășel din Ardeal, populat cu oameni simpli, binevoitori, cu frică de Dumnezeu. Stau aproape de biserică. Nu am stat dintotdeauna aici, dar soarta a făcut să locuiesc mereu aproape de vreo biserică. Azi, la orele prânzului, spălam geamurile cu toată devoțiunea de care sunt în stare. O sfântă treime, formată din babe, mă pândea cu ochii ieșiți din orbite. Înainte de a-și sacrifica nervul optic, preacuvioasele au arătat milostivenie față de actul meu profan, strigând către ceruri (eram la etajul doi):
– Măicuță dragă, azi e duminică. E păcat!
Inițial, am vrut să-mi pogor grația divină peste ele. Apoi, m-am gândit să fiu milostivă la rândul meu și să luminez această adunare cu înțelepciunea mea: păcat înseamnă să irosești o zi cu Luna în Fecioară (mai ales când ți-l tranzitează pe Marte natal). Dar, am tăcut. Mi-am amintit că suntem în post. M-am agățat bine de pervaz, hotărâtă fiind să nu cad în ispita de a arunca mărgăritarele pe geam…