Nicicând nu mă-ncerca mai tare dorul de el ca atunci când îmi stătea alături. Așa că am hotărât să-l părăsesc. Să-l părăsesc pentru cel de care îmi era dor, fiindcă oricine ar fi fost el, nu putea fi omul de lângă mine.
Ai două opțiuni, mi-am zis. Rămâi să-l cunoști pe cel care este sau îți iei fantezia și te cari!
Eu plec, i-am zis, hotărâtă să-l aflu pe cel după care tânjeam de fapt, cel care nu doar o dată împrumutase o înfățișare cunoscută, păcălindu-mă.
A urmat o serie de blind date-uri. Pleoapele fardate îmi erau ecrane de protecție și de proiecție. Le trăgeam peste ochi la fel cum trăgeam seara obloanele la ferești, să nu fiu deranjată de lumina de a doua zi. În camera obscură rulau clipe de vis sau de coșmar în compania propriilor mele fantezii…
Și într-o zi l-am aflat! Îmi stătea pur și simplu alături. Am știut că este el pentru că nicicând nu mă încercase mai tare dorul decât atunci!
Eu plec, i-am zis.
Și oriunde m-am dus, numai de mine am dat, păcălindu-mă.
