Perspective asupra lunației din 6 mai 2016

Timp de o săptămână și jumătate, între 28 aprilie și 9 mai a.c., Mercur (Taur), Jupiter (Fecioară), Marte și Saturn (Săgetător) s-au aflat simultan în mers aparent retrograd. Nu-i puțin lucru, din moment ce sunt 4 din 7 planete tradiționale! Dintre acestea, Jupiter își vine în fire curând, în 9 mai, apoi Mercur în 22 mai, lăsându-le celor doi așa-ziși malefici lunga vară fierbinte…

Ideea ar trebui să fie, teoretic, simplă: dacă am gonit ca nebunii scăpând esențialul, ratând sensul evenimentelor, sau am vegetat prin sectoarele (casele) pe care aceste planete le tranzitează, mișcarea lor aparent retrogradă constituie semnalul de ”mai ho!” de care avem nevoie. Nevoie pentru a ne rumega experiențele, pentru a le asimila mai bine. Să descoperim înțelesul celor trăite și să-l încorporăm conștient în omul care am devenit datorită (unii ar spune ”din cauza”) lor.

Și nu-i alt prilej mai bun pentru asta decât vineri, când Luna Nouă se formează în Taur, în casa a VI-a a [digestiei] momentului, alături de Mercur retrograd și de dispozitoarea lunației [și stăpâna orei planetare], Venus. Mai mult, stăpânul Ascendentului (Jupiter) se află la stația directă în zodia Fecioarei, un indiciu în plus că procesul digestiv e pe cale să se normalizeze, arsurile stomacale, balonările și crampele devenind [din septembrie încolo] doar o amintire.

Dăm startul începând chiar de joi, când Luna pășește în Taur și ia un prim contact cu Venus, un indiciu că un punct de pornire ar putea fi cele mai dulci momente trăite, cele pe care le-am savurat sau pe care ne-am mulțumit să le adulmecăm. Poate suntem obișnuiți să ruminăm mai cu seamă momentele neplăcute, dar să nu reflectăm destul asupra celor plăcute, pentru că, deh, ce-ar mai fi de analizat și de înțeles acolo? Am fost satisfăcuți și gata. Dar știm noi ce anume ne-a satisfăcut? Cunoaștem rețeta satisfacției noastre? Că pe cea a insatisfacției o cam știm pe de rost. Asta vă provoc să căutăm fiecare în aceste zile: o rețetă a propriei satisfacții!

“Ai mâncat licurici din nou?”. Imagine: Ape Lad
“Ai mâncat licurici din nou?”. Imagine: Ape Lad

(Scrisesem paragraful de mai sus și apoi m-am ridicat pentru a ajunge în sufragerie unde televizorul fusese uitat pornit, cu intenția de a-l închide. Rula final emisiunii Bake Off România, din care nu vizionasem niciun episod, dar care acum m-a făcut să înțepenesc cu telecomanda în mână. În cele câteva minute care rămăseseră până la finele ei, am dedus că celor doi concurenți rămași în concurs pentru titlul de Cel mai bun cofetar amator al României, li s-a dat ca ultimă probă realizarea unui tort de nuntă spectaculos, care să conțină și o surpriză. Ei bine, unul dintre concurenți tocmai prezenta un tort simplu, alb, pe 3 etaje. Jurații și publicul se întrebau ce-o mai fi și asta pentru că nu era nimic spectaculos într-un tort alb ca varu’, cu nici măcar o decorațiune! Când toți priveau desertul neîncrezători, concurentul apasă pe un buton și pornește un video-proiector. Într-o secundă, banalul tort se animă devenind suportul pe care rulează povestea unei iubiri.

În cadrul unei nunți scena ar căpăta un alt înțeles, dar în contextul lunației din 6 mai, mă face să vă întreb: dacă sub acel înveliș de zahăr alb ar fi tortul vostru preferat, voi ce poveste personală ați proiecta pe el și de ce tocmai acea poveste? Ce ingrediente are ea?)

[…]

Vă invit să citiți continuarea în ediția de mai a revistei AstroText: http://www.astrotext.ro/2016/05/perspective-asupra-lunatiei-din-6-mai-2016/ 

Share

Lasă un răspuns